• Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

    Get Adobe Flash player

CO-INCINERAREA

Un exemplu de instalatie de co-incinerare este cuptorul pentru producerea cimentului unde procesul tehnologic se desfasoara la temperaturi ridicate, care se obtin prin arderea combustibililor traditionali: carbune, gaze naturale, pacura.

Temperaturile ridicate, ca si alti parametri specifici, permit inlocuirea combustibililor traditionali cu deseuri, procesul desfasurandu-se in conditii sigure din punct de vedere al mediului inconjurator, sanatatii oamenilor si calitatii produsului finit-cimentul.

CE TIPURI DE DESEURI SE POT CO-INCINERA?

In cuptoarele de ciment se pot co-incinera multe tipuri de deseuri, provenind din diverse ramuri industriale, si ele pot inlocui partial atat combustibilii cat si materiile prime traditionale care se folosesc la fabricarea cimentului. Exemple de deseuri: hartie, carton, anvelope, ulei uzat, lacuri si vopsele, piele, textile, plastic, lemn, rumegus, deseuri de ambalaje, nisip.

Co-incinerarea deseurilor in fabricile de ciment se realizeaza in conditii de siguranta, procesul fiind atent controlat si verificat pe tot parcursul desfasurarii lui.

Fabricile de ciment sunt dotate cu aparatura moderna pentru analiza parametrilor tehnologici, analiza chimica a deseurilor si au, de asemenea, instalatii performante pentru pregatirea si tratarea deseurilor inainte de a fi introduse la ardere in cuptoarele de ciment.

Beneficiile utilizarii procesului
de co-incinerare

Folosirea co-incinerarii ca metoda de valorificare a deseurilor are numeroase beneficii atat pentru mediul inconjurator, cat si pentru sanatatea noastra, a tuturor.

Astfel:

  • Prin inlocuirea partiala cu deseuri, consumul de combustibili si materii prime traditionale utilizate la fabricarea cimentului se reduce, ceea ce inseamna economisirea si conservarea acestor resurse naturale;
  • Prin co-incinerare, substantele poluante continute in unele tipuri de deseuri sunt distruse in totalitate, ceea ce reprezinta un mare beneficiu atat pentru mediu, cat si pentru sanatatea oamenilor;
  • Prin micsorarea cantitatii de deseuri existente ca urmare a arderii lor in cuptoarele de ciment se reduce poluarea aerului, apei, solului, a mediului inconjurator in general;
  • Daca deseurile sunt co-incinerate in fabricile de ciment, atunci cantitatea de deseuri care ajunge la depozitare (gropi de gunoi) este mult mai mica si astfel ne putem bucura de mai mult spatiu verde, de un mediu mult mai curat si sanatos.

web design e-afacere

© PRAIS Corporate Communications, 2009